Skip to main content

Fondul pentru Modernizare 2026

Schema de ajutor de stat "PRO INFRA" - Promovarea producției de materii prime, materiale și produse pentru infrastructura de transport


Schema PRO INFRA este o măsură de sprijin financiar care vizează dezvoltarea și modernizarea capacităților de producție pentru materii prime, materiale și produse utilizate în proiectele de infrastructură de transport.

Acest program de finanțare susține dezvoltarea și modernizarea capacităților de producție prin înlocuirea echipamentelor existente cu tehnologii de ultimă generație, eficiente din punct de vedere energetic și cu emisii reduse de carbon.

Obiectivul principal este de a contribui direct la creșterea eficienței energetice a proceselor industriale și la reducerea impactului asupra mediului. Finanțatorul acestei măsuri de ajutor de stat este Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) și desfășurarea se face prin procedură de ofertare concurențială.

Buget


  • Bugetul total alocat este echivalentul sumei de 200 milioane EUR
  • Bugetul maxim per proiect este de 15 milioane EUR per solicitant
  • Intensitate: Până la 100 % din valoarea eligibilă a investiției

Solicitanți eligibili


  • Microîntreprinderi;
  • Întreprinderi mici și mijlocii;
  • Întreprinderi mari.

Coduri CAEN eligibile


Schema de finanțare PRO INFRA se adresează operatorilor economici care desfășoară activități corespunzătoare următoarelor coduri CAEN:
  • CAEN 0811 - Extracția pietrei ornamentale și a pietrei pentru construcții, extracția pietrei calcaroase, ghipsului, cretei și a ardeziei
  • CAEN 0812 - Extracția pietrișului și nisipului, extracția argilei și caolinului
  • CAEN 2221 - Fabricarea plăcilor, foliilor, tuburilor și profilelor din material plastic
  • CAEN 2320 - Fabricarea de produse refractare
  • CAEN 2332 - Fabricarea cărămizilor, țiglelor și altor produse pentru construcții, din argilă arsă
  • CAEN 2343 - Fabricarea de izolatori electrici și piese izolante din ceramică
  • CAEN 2352 - Fabricarea varului și ipsosului
  • CAEN 2361 - Fabricarea produselor din beton pentru construcții
  • CAEN 2363 - Fabricarea betonului
  • CAEN 2364 - Fabricarea mortarului
  • CAEN 2369 - Fabricarea altor articole din beton, ciment și ipsos
  • CAEN 2370 - Tăierea, fasonarea și finisarea pietrei
  • CAEN 2399 - Fabricarea altor produse din minerale nemetalice, n.c.a.
  • CAEN 2431 - Tragere la rece a barelor
  • CAEN 2432 - Laminare la rece a benzilor înguste
  • CAEN 2433 - Producția de profile obținute la rece
  • CAEN 2434 - Trefilarea firelor la rece
  • CAEN 2442 - Metalurgia aluminiului
  • CAEN 2444 - Metalurgia cuprului
  • CAEN 2445 - Producția altor metale neferoase
  • CAEN 2454 - Turnarea altor metale neferoase
  • CAEN 2511 - Fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice;
  • CAEN 2594 - Fabricarea de șuruburi, buloane și alte articole filetate; fabricarea de nituri și șaibe
  • CAEN 2732 - Fabricarea altor fire și cabluri electrice și electronice.

Investiții eligibile


  • Înlocuirea instalațiilor de producție, utilajelor și echipamentelor cu alternative moderne, eficiente energetic (ex. cu emisii reduse de CO2).
  • Înlocuirea utilajelor cu combustie internă (ex. diesel) cu echipamente electrice.
  • Instalarea obligatorie a unui Sistem de Management al Energiei (EMS) pentru monitorizare consum și emisii.

Criterii de eligibilitate


  • Întreprinderi care nu sunt în dificultate
  • Prin investiția realizată, se scoate din uz o instalație/utilaj existent(ă)
  • Dacă raportul datorii/capital este > 7.5 sau negativ, este obligatoriu nevoie de scrisoare de bonitate bancară sau scrisoare de confort (de la acționari/bancă) pentru a dovedi capacitate financiară.
  • Prioritizarea finanțării se bazează pe principiul eficienței utilizării fondurilor, proiectul cu cei mai puțini bani solicitați per MWh economisit primind punctajul maxim.
  • Nu sunt eligibile investițiile în energie regenerabilă (ex. instalații fotovoltaice, etc.)

Condiții și obligații beneficiari


  • Depunere proiect: Un proiect/locație (multiple proiecte/procedură, dacă sunt locații diferite); include descriere, date început/final, costuri, analiză oportunitate.
  • Dovadă casare: Beneficiarul trebuie să facă dovada casării vechiului echipament în 30 zile de la recepția utilajului sau echipamentului aferent investiției.
  • Monitorizare: Audit energetic anual; raportare reducere emisii GES (prin EMS) timp de 5 ani.
  • Perioadă obligatorie: 5 ani de la finalizarea proiectului (durabilitate înseamnă menținere investiție în formă inițială, fără relocare).
  • Raportare anuală: Reducere emisii GES, consum energie (prin audit + EMS); date validate.